Dumnezeul meu, cred întru Tine si ma rog Tie, întareste-mi credinta! Te iubesc, dar sporeste-mi dragostea! Ma pocaiesc, dar fa-mi cainta sa prisoseasca! Te slavesc ca pe întâiul meu Început! Te doresc ca pe cea mai înalta dorire a mea! Îti multumesc ca Binefacatorului meu celui vesnic! Te chem ca pe puternicul meu aparator.
Dumnezeul meu, binevoieste si povatuieste-ma cu întelepciunea Ta, calauzeste-ma cu dreptatea Ta, mângâie-ma cu milostivirea Ta, apara-ma cu puterea Ta.
Îti închin, o, Dumnezeule, gândurile, faptele, suferintele mele, ca în viitor sa ma gândesc la Tine, sa Te marturisesc, sa lucrez dupa voia Ta, sa patimesc pentru Tine.
Doamne, eu voiesc ceea ce voiesti Tu, pentru ca Tu voiesti sa ma supun voii Tale si fagaduiesc sa fac tot ceea ce voiesti Tu.
Te rog, cu umilinta, lumineaza-mi mintea, oteleste-mi voia, curateste-mi trupul si sfinteste-mi sufletul!
Dumnezeule preabun, ajuta-ma sa ma curatesc de greselile trecute, sa biruiesc ispitele viitoare si sa lucrez cuvenitele virtuti.
Umple inima mea de dragoste pentru bunatatea Ta, de ura pentru greselile mele, de râvna pentru binele aproapelui si de defaimare a desertaciunilor lumesti. Fa-ma sa fiu supus mai-marilor mei si cu dragoste catre cei mai mici, credincios prietenilor si iertator vrajmasilor mei.
Vino, Atotputernice, întru ajutorul meu, ca sa biruiesc cele sapte pacate de capetenie, care sunt pricina tuturor pacatelor. Sa biruiesc adica mândria, prin smerenie crestineasca; iubirea de argint, prin milostenie; invidia, prin dragoste si bucurie pentru binele aproapelui; desfrânarea, prin înfrânare si curatie; lacomia, prin cumpatare; mânia, prin rabdare; lenea, prin barbatie crestineasca. Asemenea sa biruiesc si toate celelalte pacate si patimi ce izvorasc din acestea.
Si-mi da virtutile crestinesti: credinta, nadejdea si dragostea.
Dumnezeul meu, fa-ma întelept întru lucrarile mele, curajos în primejdii, rabdator în nenorociri si smerit în propasire. Nu ma lasa sa uit vreodata a fi cu luare-aminte la rugaciuni si în biserica, cumpatat la masa, grabnic la împlinirea datoriilor si statornic în hotarâri. Doamne, insufla-mi grija de a avea totdeauna constiinta dreapta, înfatisare cuviincioasa, vorbire folositoare si purtare în buna rânduiala.
Da-mi harul Tau, ca sa ma deprind a-mi stapâni totdeauna patimile, a ma învrednici de darurile Tale, a pazi legea Ta si a dobândi mântuirea. Dumnezeul meu, fa sa cunosc cât de mici sunt bunatatile pamântesti si cât de mari sunt cele ceresti, cât de scurt este timpul acestei vieti si cât de nemarginita este vesnicia.
Ajuta-ma sa fiu totdeauna gata de moarte si sa ma cutremur de judecata Ta, sa scap de chinurile cele vesnice si sa dobândesc raiul prin Iisus Hristos, Domnul nostru.
Amin.